Am vazut alaltaieri
o emisiune a lui Moise Guran despre economia comunista. La final, Moise a spus ca lipsa de competitie cauzata de lipsa somajului a dus la caderea comunismului. Deoarece nu era somaj, nu era competitie, nefiind competitie nu erau produse bune.
Sa zicem ca toti oamenii de frica somajului ar fi muncit mai mult, ar fi schimbat cu ceva soarta investitiilor proaste si a managementului prost?
In intreprindere nu este o democratie, un intreprinzator sau statul, vine cu bani si angajeaza niste oameni care trebuie sa munceasca pentru el si sa faca ce zice el. Gradul de libertate al deciziilor angajatilor depinde de intreprinzator si/sau de stat.
Sistemul economic actual nu este democratic: nu se unesc niste muncitori, pun niste bani, fac o firma muncesc cu totii la ea, si impart profitul.
Si chiar de s-ar intampla asa ceva, din considerente practice tot angajeaza specialisti in pozitii de autoritate, pentru a face managementul firmei, pentru a dezvolta produse noi, sau pentru a supraveghea productia.
Iar daca firma se dezvolta noii veniti vor fi angajati pe pozitii inferioare, si asa volens-nolens, firma creste pe verticala, intr-un sistem ierarhic nedemocratic.
In final soarta firmei este determinata mai putin de angajati cat de manager si conjunctura.
Pentru ca o economie sa reziste la schimbarile conjuncturale ea trebuie sa fie diversa (sa aiba firme in cat mai multe domenii) si sa fie pluralista (resursele economice sa fie dispersate la cat mai multi factori de decizie).
Astfel daca o firma se inchide din cauza crizei, alta sa profite, iar muncitorii dati afara de la prima sa se reangajeze la a doua.
Distribuirea bogatiei la mai multi inseamna decizii economice mai diverse din care cateva pot iesi castigatoare.
Sistemul comunism nu avea nici diversitate si pluralitate.
Ca o corporatie din ziua de azi era orientat spre eficienta si spre deosebire de o corporatie din ziua de azi era orientat spre angajarea oamenilor in campul muncii.
O idee nobila, numai ca unii oameni nu merita sa munceasca, unii sunt chiar lenesi, si de ce sa-i tina altii in spate.
Nu sunt de acord nici cu amenintarea oamenilor cu somajul care i se pare fireasca lui Moise Guran si altor oameni cu gandire pro-business.
Nu trebuie sa mergem in America in 1886 pentru a gasi abuzuri determinate de o forta de munca ieftina, atunci ca si acum, saracii muncesc peste 8h, iar drepturile de protectia muncii le sunt incalcate, de niste patroni pe care ii doare in cur, ca un muncitor poate cadea de pe schela ca nu este asigurat, sau ca poate intra cu microbuzul cu pasageri intr-un stalp deoarece a condus prea mult.
Somajul nu determina investitii in capital uman, si nu determina managementul sa caute solutii mai bune, si mai echitabile.
Daca ai avea posibilitatea sa-l dai afara oricand pe angajat, de ce sa pleci urechea la problemele lui?
Daca e greu sa-l retii, atunci te gandesti si la mediul de lucru, daca este stresat sau nu, si atunci si managementul trebuie sa fie mai inteligent. Compara lucrul intr-o fabrica de confectii cu lucrul intr-o firma de IT.
Din cauza somajului oamenii calificati fac munci necalificate, si este o proasta utilizare a capitalului uman.
Oamenii muncesc din mai multe motive: in primul rand sa puna o paine pe masa, apoi din nevoia de a realiza ceva sau de a avea bani de distractie.
Somerul pe linga ca are grija zilei de maine, se simte marginalizat si nu se simte implinit, trebuie sa faca ceva sa-si umple zilele, si de aceea ajunge sa-l voteze pe Hiter sau sa-l sustina pe Mussolini, sau pe bolsevici.
Somajul este adevarata stare de sanatate a economiei, arata cat de bine sunt folosite resursele, si cat de robusta este societatea la schimbari.
