sâmbătă, 28 mai 2011

Apocalipsa dupa Michael Moore

Am vazut filmul "Capitalism a love story" de Michael Moore.
Concluzia filmului a fost e capitalismul rau, si de asta exista rele pe lume.
Filmul nu raspunde la intrebarea: Ce nu au de vanzare americanii?
Am vazut copiii bagati in scoala de corectie pentru ca niste smecheri sa stoarca bani de la stat.
Am vazut o familie de batrani care plangeau deoarece erau nevoiti sa-si paraseasca casa, si care au fost platiti de banca sa curete cas,a si sa-si puna pe foc mobilele pe care nu le puteau lua.
Eu ma intreb daca nu suportau sa faca asta de ce o faceau?
Aveau servici, iar daca domnul fermier isi vindea cele 3 pistoale si 2 pusti putea sa stranga 1000$ cat ii platea banca si nu ar fi fost nevoit sa-si arda singur munca de o viata.
Si chinezii carea carora le-au fost rechizitionate casele pentru a se construi marele baraj au fost obligati sa-si darame casa, dar macar pe ei ii pastea puscaria.

Adevarul ca americanii nu pot refuza banii din principiu, niste americani din Lousiana care se plangeau ca dezastrul Deep Water Horizont a distrus plajele cu nisip alb si delta fluviului Misisipi, cand au fost intrebati daca ar vrea ca industria petroliera sa dispara din zona, au spus nu in unanimitate. Doar le aduce bani, de ce sa dispara.
In toate culturile vechi din Africa pana in Asia si Europa este prezenta ideea de sacrificiu, trebuie sa dai ceva pentru a lua ceva. (vezi legenda mesterului Manole)
Numai in filmele americane, eroul supravietuieste pana la sfarsit si mai ia si fata si banii.
Ei cred ca poti avea industrie si mediu curat. Asistenta sociala minima si infractionalitate minima.

Ceea ce m-a surprins in film este ca familiile erau aruncate in strada, casele inchise si lasate in paragina pana se gasea un cumparator. Casele fiind din lemn, pana aparea un cumparator, se stricau de la frig si de la ploaie.
Nu mai bine ii lasau pe oameni in ele, ei aveau grija de casa si cand ar fi aparut un cumparator casa ar fi fost in stare buna si ar fi luat un pret mai bun.
Se pare ca pragmatismul american a murit de mult, fiind inecat in legislatie si birocratie.

joi, 26 mai 2011

Prostie si internet

Nu stiu ce s-a intamplat azi, dar au aparut tot soiul de fatuci si psihologi la TV care ne avertizau cat de nociv este internetul.

Internetul nu este bun sau rau, este o unealta ca oricare alta.

Si ce se intampla cand dai o unealta desteapta pe mana unui prost?

Ies prostii mai mari.

luni, 23 mai 2011

Gunoi cu sentimente

Care este diferenta intre o vechitura si un suvenir? Intre trash si vintage? Este atasamentul emotional.

Pentru un colectionar, desi valoarea economica a vechiturilor pe care le strange este 0, valoarea emotionala tinde spre infinit.

Problema este ca adoptam aceiasi atitudine de colectionari si fata de persoane care ne-au ranit desi le-am iubit candva, sau fata de obiceiuri care le-am avut candva si le perpetuam din inertie.

O colectie de tablouri o inchidem in casa, si o admiram cand vrem,pe cand o colectie de frustrari este ca o colectie de arta moderna proasta pe care o avem in fata ochilor, intunecand realitatea.

Pentru a imbratisa viitorul trebuie sa aruncam din brate povara trecutului, sa incercam sa ne detasam emotional de evenimentele trecutului.

sâmbătă, 14 mai 2011

Cartofi sau carti ?

Am citit pe ascuns, in librarie o parte din cartea "Frumoasele straine" de Mircea Cartarescu.

E prima carte care o citesc scrisa de el. Scrie bine, cu umor, despre aventurile a 12 scriitori romani invitati in Franta in anii 90 la un schimb cultural.

In aceasta cartea aflam despre intrigile din lumea literara, despre sensibilitatea autorului la premii, aflam despre niste scriitori, aflam ce au facut prin Franta, dar aflam putin despre principalul personaj din literatura romana: cititorul.
Ocazional mai apare si el in cartea sub forma unor studente romance din Franta care ii cer lui Cartarescu autografe pe volumele cele mai ieftine sau chiar pe hartie, spre disperarea acestuia.

Domnul Cartarescu uita ca cititorul isi rupe de la gura 30,50 sau 100 de lei sa-i cumpere panseurile, permitandu-i un trai confortabil si tihnit, la adapost de viata grea a clasei muncitoare.

Scriitorii astia cred ca scriu pentru astre? Cred ca le vor ramane cuvintele scrise in granit peste eoni?
Ei scriu pentru sufletul si mintea oamenilor.In loc sa se intereseze de premii, ar trebui sa se intereseze de cititori. Cum ii afecteaza ceea ce scriu? Cum inteleg ceea ce scriu? Le deschide mintea ceea ce am scris? Se desteapta oare si nu imi mai cumpara cartile?

Ar fi interesant pentru scriitori sa faca urmatorul exercitiu:
sa puna in balanta pretul cartii cu o cantitatea echivalenta de cartofi.
Daca ar constata ca mai degraba ar cumpara cartofii decat sa dea banii pe carte, scriitorii ar trebui sa se intoarca umili la masa de scris.

Un scriitor scrie despre oameni pentru oameni si de aceea cred ca ar trebui sa afunde in viata cat mai mult, pentru a simti si trai viata si a transmite sentimentele si experienta sa, oamenilor care nu pot avea experientele lor.

sâmbătă, 7 mai 2011

Emotiile si politica

Ma amuza cum Hilary Clinton incearca sa se disculpe de reactia ei emotionala, in timp ce urmarea operatiunile din Afganistan, de parca Secretarul de Stat ideal ar fi un robot lipsit de emotii.

Aceasta ascundere a emotiilor nu este straina nici de Obama, tonul calm cu care a anuntat moartea lui Osama fiind un exemplu graitor.

Ma gandesc cum ar fi anuntat Basescu moartea lui bin Laden: "Un fleac l-am ciuruit"?

Spre deosebire de politicienii americani, cei romani nu se sfiesc sa planga in public ( plansul ministrului Pascu l-a sosirea victimelor din Afganistan,Basescu de nenumarate ori).

Sa fim noi mai latini si mai emotionali? Sa fie americanii mai calculati? Sa considere americanii ca a arata emotii in public e o slabiciune?

Oare la noi politicienii sunt considerati necinstiti in principiu si trebuie sa si arate intentiile sincere prin lacrimi adevarate?

Discurs catre trupe

Americanii spun ca Osama s-a opus arestarii si au fost 'nevoiti' sa-l impuste. Pakistanezii spun ca americanii l-au ucis cu sange rece pe 'blandul' terorist.

In toate grupurile se observa acelasi tip de discurs adresat membrilor: 'Noi suntem cei buni, noi suntem victimele'. Discursul nu este tradus in alte limbi si nici nu este adresat celorlalti, deoarece scopul lui nu este de a converti dusmanul ci de a intari grupul propriu. Cei care lanseaza aceste discursuri nici nu se mai obosesc sa aduca argumente deoarece audienta de abia asteapta sa-i creada.

Americanii isi conserva imaginea de justitiari, islamistii isi pastreaza imaginea de victime ale imperialismului american, si totul ramane la fel, si islamistii si americanii siguri de superioritatea lor.