duminică, 6 noiembrie 2011

Baiatul rau si boierii buni

Dupa ce ani de zile pe vremea comunismului am fost indoctrinati cu lupta gloriasa a lui Stefan cel Mare si Vlad Tepes impotriva turcilor, acum circula ideea periculoasa ca boierii care au negociat cu turcii, ne-ar fi salvat de invazia turca.
Oare turcii ar mai fi negociat ceva daca nu se temeau de Tepes?
Nu, ca drept dovada sta perioada fanariota cand nu a avut cine sa le tina piept si au facut ce au vrut.
O alta teorie este ca tarile romane nu erau pe directia strategica a turcilor si din motivul acesta le-au garantat o oarecare independenta. Dar turcii s-au dovedit destul de tari pentru a cuceri Ungaria si a ajunge la Viena. Tarile romane ar fi fost un fleac.

Oare ce i-a oprit? Un popor destul de darz pentru a-si apara credinta si tara?
Nu subscriu la ideea ca romanii sunt cei mai bravi si drepti dintre traci sau ca i-am batut pe toti care ne-au atacat, sau ca nu am reusit din cauza strainilor, dar daca am fi fost un popor de lasi si fatalai, am fi disparut de pe fata pamantului.

La ce foloseste limba romana?

Am aflat la stiri ca o mamica, profesoare de engleza a incercat sa-si invete copilul inca nenascut engleza.
Foarte bine, cu cat un copil stie mai multe limbi cu atat mai bine.
Dar s-a descoperit ca la inceput un copil poate recunoaste si rosti toate sunetele, dar cu timpul isi pierde aceasta abilitate si poate rosti numai sunetele din propria limba.
Bebelusii japonezi pot spune sunetul 'r' dar daca stau intr-un mediu in care se vorbeste numai japoneza, o limba care nu are sunetul 'r' isi pierd aceasta abilitate pentru totdeauna.
Daca un copil roman va creste intr-un mediu anglo-saxon, va pierde abilitatile de a folosi sunetele din limba romana. Limba romana este mai bogata fonetic decat engleza, combina sunetele latine cu cele slave. Din acest motiv noua ne este mai usor sa invatam limbi straine.
Mimand modelul occidental la nivel superfical nu facem decat sa ne limitam optiunile.






In time

Este un film interesant. Ma gandisem de mult ca unitate monetara sa fie folosit timpul iar filmul a implementeaza ideea asta. In film dupa 25 de ani un contor de timp incepe sa se decrementeze si dupa  un an de zile daca ajunge la 0 mori, asta daca nu reincarci contorul.
Contorul se incarca cand muncesti si se descarca cand cumperi diferite chestii.
Esti impins de sistem sa te chinui mai mult pentru fiecare secunda, asta daca esti un fat-frumos din clasa muncitoare.
Daca te nasti in cartierul de elita Greenvillage si esti fetita lui taticu, iar taticu este proprietarul unor case de imprumut pentru timp, atunci singura ta grija este sa nu ai un accident si sa mori, irosind astfel mii de ani de viata.
Intro zi baiatul din clasa muncitoare primeste plocon 100 de ani de viata de la un nemuritor care se saturase de viata.
Dupa ce ii moare mama in brate deoarece ii expirase timpul, se hotaraste sa schimbe lucrurile si se duce in cartierul de lux Greenvillage pentru a rezolva lucrurile.
Aici il bate la pocher pe taticul proprietar de banca de timp si ii mai fura 1000 de ani si o cunoaste pe printesa, fetita lui tati.Printesa era nitel plictisita de viata monotona de bogatasa inconjurata de bodyguarzi asa ca s-a simtit atrasa baiatul rau venit din periferii.
Pana la urma gaborii il prind si ii iau timpul. In disperare de cauza fat-frumos o ia ostateca pe printesa si fug in cartierul cu blocuri gri.
N-am sa va povestesc tot filmul, dar ca in orice film american: "he got the girl, the time and killed the bad guys".Si "bad guys" sunt multi: de la gasca de cartier care fura de la clasa muncitoare timp,la politia timpului care are grija ca timpul sa ramana mereu la bogati, pana la tatal fetei adept al capitalismului salbatic in care "cativa trebuie sa moara pentru ca unii sa traiasca vesnic".
Filmul m-a facut sa ma gandesc la capitalismul salbatic,darwinian.
Legitimarea capitalismului salbatic prin ideea lui Darwin de selectie naturala este fortata, deoarece in natura selectia se este cauzata de  niste schimbari de mediu incontrolabile.
De exemplu: schimbarile climatice au rarit copacii din jungla si au fortat unele maimute sa mearga biped.
Maimutele nu au hotarat prin consens sa selecteze pentru imperechere  maimutele cele mai apte sa devina oameni.
Ori intr-un sistem economic cine decide? Decid cei cu bani. Ei decid cui sa aloce resurse, ei decid cine prospera si cine moare de foame.Selectia este artificiala, este determinata cultural.

Capitalismul darwinian legitimeaza un fel de absolutism.
Daca in feudalism regele avea puteri absolute de la Dumnezeu si putea decide cine sa fie omorat suportand astfel direct consecintele morale ale deciziei sale, in capitalismul salbatic o mana de smecheri,conform legilor pietei poate decide ca niste oameni sa moara de foame, fara sa-si murdareasca mainele cu sangele lor si fara sa fie trasi la raspundere.

Dar sistemul capitalist si-a incalcat propriile reguli la el acasa si de aici a inceput criza. In randul CEO din America domneste comunismul, fiecare CEO primeste bani dupa nevoi indiferent de performanta.

La fel ca in comunism puterea a incalcat regulile economiei de piata si acum platim cu totii.
Daca in comunism puterea politica mergea impotriva legilor naturale si le dadea la toti la fel indiferent de efort, in capitalism puterea financiara a luat de la multi si a dat la cine nu merita.
Merita bani manageri bancilor americane bagate in faliment? Merita bani cei de la Banque Societe Generale si de UBS pentru ca au tolerat indisciplina trader-ilor si au avut pierderi de 5 respectiv 2 miliarde euro?
Merita sa mai primeasca bani cei care au luat banii francezilor si le-au dat grecilor? Si lista continua.