Am vazut recent un film de Clint Eastwood "Micracolul de pe raul Hudson" in care este prezentata povestea lui
Chelsey "Sully" Sullenberger pilotul care a amerizat in 2009 cu un avion in fluviul Hudson fara ca nici unul din cei 155 de pasageri sa nu moara.
Pe 15 ianuarie 2009 motoarele avionului sau au fost lovite de un stol de rate, devenind inutilizabile.
Avionul plan deasupra NewYork-ului fara propulsie putand sa se prabuseasca peste cladirile din oras provocand un mic 9/11.
Din fericire Sully avea 40 de ani de experienta in pilotat avioane si a realizat o amerizare perfecta, in raul Hudson.
Dar problemele nu se sfarsisera: apa raului avea 2C iar temperatura aerului era de -20C, orice intarziere putea provoca moartea prin hipotermie a 2 pasageri care sarisera in apa si a vreo 3 bebelusi.
Aici a intervenit organizarea: paza de coasta si transportatorii fluviali s-au mobilizat au adus vase care i-au luat pe pasageri, le-au oferit paturi si bauturi calde si le-au acordat primul ajutor.
Scafandrii pazei de coasta au sarit in apa si au salvat pasagerii panicati ce sarisera in apa.
Capitanul Sully a fost esential, daca nu lua deciziile corecte si nu ameriza, probabil 155 de oameni erau morti dar daca serviciile de salvare nu functionau, nu supravietuiau toti.
Acum sa revenm la cutremurul de la ora 2am.
Daca ar fi fost un cutremur mai serios ce credeti ca s-ar fi intamplat?
Deoarece a fost un cutremur minor singurul efect negativ a fost ca tot soiul de destepti isi dau cu parerea despre cum trebuie sa mearga un sistem de urgenta.
Mandruta printre altii sustinea ca trebuie sa fie un punct central de comanda, in caz de dezastru.
Este un reflex infantil ca in situatii de urgenta sa te adresezi lui taticu.
Solutia cu un centru unuic de respuns nu e fezabila.
Sa zicem ca este un cutremur si sunt N cazuri ce trebuie rezolvate,
Sa presupunem ca liniile de comunicatie nu sunt supraincarcate, iar cei de la centru pot localiza toate cazurile, in cazul acesta un singur grup trebuie are de rezolvat si de prioritizat N cazuri. Daca esti cazul numarul N e nasol.
In cazul unui cutremur drumurile sunt distruse, si ajutoarele nu pot ajunge la toate N cazurile.
In consecinta se pierde timp cu decizia si cu transmiterea ajutoarelor.
Solutia?
Fiecare caz sa se ajute pe cat posibil singur.
Asta inseamna:
-educarea la scoala si la servici in privinta tehnicilor de prim ajutor, asta s-ar putea face in cadrul orelor de biologie, care ar deveni obligatorii. Oare n-a fi bine sa dam la BAC in cadrul probei de biologie si teste de prim ajutor?
-stocarea de catre populatie de apa,hrana,medicamente, baterii si lanterne
Inspectoratul de situatii de urgenta ar trebui sa se ocupe de cazuri grave, si de refacerea drumurilor.
Partea buna cu Romania este ca oamenii au invatat sa se descurce singuri, partea proasta este ca in situatii de urgenta nu stiu decat sa improvizeze.
Pentru a trece la nivelul de profesionism sistemul de urgenta trebuie sa exerseze si sa invete din ce in ce mai mult, si trebuie implicata populatia, trecand peste aroganta unor structuri guvernamentale fata de civili.
Miracolul de pe malurile Dambovitei va fi cand in posturile cheie vor fi oameni competenti si cu experienta, iar structurile statului vor fi rodate si antrenate pentru a raspunde in situatii de urgenta.
